Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.
© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2025. TOATE DREPTURILE REZERVATE
(FOTO) Omagiu adus veteranilor războiului din Afganistan, la 36 de ani de la retragerea trupelor sovietice
15.02.2025
∙
208 Vizualizări
Cu ocazia Zilei comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan, Renato Usatîi a transmis un mesaj de solidaritate cu toți participanții la luptele din Afganistan și cu familiile lor:
„Acum 36 de ani, în această zi, ultimii soldați sovietici părăseau pământul afgan după un deceniu de război – un război în care și-au pierdut viața peste 300 de compatrioți de-ai noștri. Aceste evenimente au lăsat o amprentă profundă în memoria poporului moldovenesc, în special în inimile familiilor soldaților și ofițerilor care și-au îndeplinit datoria internațională departe de Patrie. Îmi exprim solidaritatea cu veteranii războiului din Afganistan și cu familiile acestora. Avem datoria de a-i sprijini nu doar în aceste zile de comemorare, ci și în viața de zi cu zi, respectându-le fidelitatea față de Patrie și oferindu-le sprijinul necesar pe care îl merită pe deplin.”
Pentru a onora memoria celor căzuți și pentru a exprima solidaritatea cu veteranii, în mai multe localități din țară au fost organizate evenimente festive și mitinguri. Reprezentanții Partidului Nostru – primari, consilieri, membri ai administrației publice locale, activiști, inclusiv foști ostași internaționaliști – au participat la aceste ceremonii solemne.
La Bălți, pe 13 februarie 2025, a avut loc un marș și un miting dedicate celor care și-au pierdut viața în Afganistan. Coloana de participanți, condusă de oficialități locale, a pornit din Piața Vasile Alecsandri și a făcut opriri simbolice la monumentele eroilor. La eveniment a fost prezent și Alexandr Petkov, alături de veterani și familiile acestora.
În Rîșcani, primarul Victor Bogatico a transmis un mesaj de recunoștință: „Dragi veterani, sunteți simboluri ale demnității și puterii de sacrificiu. Vă mulțumim pentru lecțiile de onoare și bărbăție pe care le oferiți tinerilor de astăzi.”
La Fălești, primarul Alexandr Severin a adus un omagiu celor care au participat la războiul din Afganistan: „Unora le-a fost sortit să nu se mai întoarcă, iar alții s-au întors cu răni adânci. Este datoria noastră să le cinstim memoria și sacrificiul.”
La Cantemir, evenimentul a fost marcat de o slujbă religioasă în memoria eroilor, la Memorialul Ostașului din Afganistan. Primarul Roman Ciubaciuc a subliniat importanța păstrării vii a memoriei celor care au luptat în acest război.
În Glodeni, evenimentul a reunit conducerea raionului, primari, polițiști și veterani. Participanții au rememorat momente dureroase din trecut, dar și legăturile puternice formate între camarazi pe câmpul de luptă. Stela Onuțu, primarul orașului Glodeni, și Mihail Dobrovolschi, vicepreședintele raionului, au depus flori la Monumentul dedicat pământenilor căzuți în Afganistan.
La Drochia a avut loc un miting de comemorare a conaționalilor căzuți în conflict.
Pe 15 februarie se împlinesc 36 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.
Comentarii
Postări Populare
O nouă unitate de tehnică pentru muncitorii din Glodeni, donată de Renato Usatîi de 1 Mai: Mâinile voastre țin Moldova în picioare!
01/05/2025
2038 Vizualizări
Renato Usatîi: E bine că pleacă Alaiba, dar ar fi și mai bine dacă ar pleca toți incompetenții din PAS! Să vină mai repede alegerile!
13/03/2025
2008 Vizualizări
Adresarea primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, către comunitatea internațională în legătură cu amenințările la adresa autonomiei locale și tentativele de uzurpare a puterii în Bălți
28/03/2025
1837 Vizualizări
Alexandru Berlinschii, membru al Partidului Nostru, propune interzicerea „pomenilor electorale” pe banii bugetului de stat
20/02/2025
1633 Vizualizări
Consiliul Național al Partidului Nostru a aprobat noul simbol al formațiunii: strugurele – simbolul unității naționale. Renato Usatîi: „Noi nu mergem în Parlament pentru fotolii. Mergem ca să muncim – pentru oameni, pentru țară, pentru viitorul Moldovei. Doar pentru Moldova!”
29/04/2025
1455 Vizualizări
Cantemir Adventure Park - Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), anunță un nou proiect urban de amploare
18/02/2025
1312 Vizualizări
‼️Cazul Valentinei Șalamai, primar al comunei Călugăr, a ajuns la CEDO
01/04/2025
1187 Vizualizări
Echipa Partidului Nostru își reafirmă susținerea pentru primarul comunei Călugăr, Valentina Șalamai
08/02/2025
993 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână