Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.
© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2025. TOATE DREPTURILE REZERVATE
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov: „Vom atinge obiectivul principal – dezvoltarea orașului nostru pentru binele bălțenilor”
23.11.2024
∙
432 Vizualizări
Astăzi au avut loc audieri publice privind proiectul bugetului municipal Bălţi pentru anul 2025. Primarul Alexandr Petkov a remarcat că la Bălți această procedură traditional a fost una transparentă, asigurând că așa va fi și pe viitor.
„În cadrul audierilor au parvenit mai multe propuneri de majorare a părții de cheltuieli, care urmează a fi discutate la ședința Consiliului municipal, programată pentru 6 decembrie. Sunt convins că vom putea face față și vom atinge scopul principal – dezvoltarea orașului nostru în beneficiul întregii comunități bălțene”, a menționat Alexandr Petkov.
Partea de venituri a bugetului municipal se preconizează la nivelul de 1 088 200 000 lei (cu 7,4% mai mult decât în anul 2024). Cheltuielile se planifică la nivelul de 1 066 900 000 lei. Principala parte a cheltuielilor (66,2%) vor constitui transferturi din bugetul de stat. Doar 33,8% din cheltuieli, sau doar 360,8 milioane lei, sunt din contul impozitelor și taxelor locale.
Comentarii
Postări Populare
O nouă unitate de tehnică pentru muncitorii din Glodeni, donată de Renato Usatîi de 1 Mai: Mâinile voastre țin Moldova în picioare!
01/05/2025
2038 Vizualizări
Renato Usatîi: E bine că pleacă Alaiba, dar ar fi și mai bine dacă ar pleca toți incompetenții din PAS! Să vină mai repede alegerile!
13/03/2025
2008 Vizualizări
Adresarea primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, către comunitatea internațională în legătură cu amenințările la adresa autonomiei locale și tentativele de uzurpare a puterii în Bălți
28/03/2025
1837 Vizualizări
Alexandru Berlinschii, membru al Partidului Nostru, propune interzicerea „pomenilor electorale” pe banii bugetului de stat
20/02/2025
1634 Vizualizări
Consiliul Național al Partidului Nostru a aprobat noul simbol al formațiunii: strugurele – simbolul unității naționale. Renato Usatîi: „Noi nu mergem în Parlament pentru fotolii. Mergem ca să muncim – pentru oameni, pentru țară, pentru viitorul Moldovei. Doar pentru Moldova!”
29/04/2025
1455 Vizualizări
Cantemir Adventure Park - Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), anunță un nou proiect urban de amploare
18/02/2025
1312 Vizualizări
‼️Cazul Valentinei Șalamai, primar al comunei Călugăr, a ajuns la CEDO
01/04/2025
1187 Vizualizări
Echipa Partidului Nostru își reafirmă susținerea pentru primarul comunei Călugăr, Valentina Șalamai
08/02/2025
993 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână